Preoții ortodocși din Grecia, SCOȘI de pe ștatul de plată al Guvernului. Acordul istoric al premierului ateu TSIPRAS

Preoții ortodocși din Grecia, SCOȘI de pe ștatul de plată al Guvernului. Acordul istoric al premierului ateu TSIPRAS
Publicat: 08/11/2018, 15:17

Astfel, sectorul public nu va mai avea niciun rol religios, scrie The Guardian. „Odată cu acest acord, 10.000 de funcționari civili vor fi ELIBERAȚI”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzannakopoulos.

„Chiar dacă acești clerici nu sunt neapărat funcționari publici, sunt după nume și se încadrează la statutul funcționarilor civili”.

Premierul Alexis Tsipras, ateist declarat, a declarat că dorește să redefinească relațiile complexe ale guvernului elen cu biserica. Progresiștii au vorbit dintotdeauna de separarea bisericii de stat.

Preoții vor fi plătiți dintr-un fond comun, care va fi suplimentat din vânzarea proprietăților mult disputate între cele două entități, stat și biserică. Salariile vor fi oferite de stat sub forma unei subvenții anuale de 200 milioane de euro, pe care biserica o va primi.

Biserica elenă este cea mai bogată instituție din țară, cu hoteluri, întreprinderi și alte active în portofoliu. Această bogăție a determinat tensiuni în plină criză financiară. Veniturile din imobile ale căror drepturi de proprietate au fost disputate începând cu anii 1950 vor fi împărțite în mod egal, 50-50.

Tzannakopoulos a declarat că acordul va asigura imparțialitate religioasă, pentru un stat acuzat de multe ori că i-a prejudiciat pe cetățenii non-ortodocși din Grecia. Atena a fost criticată pentru încălcarea drepturilor minorităților religioase, precum musulmanii, martorii lui Iehova sau catolicii.

Acordul, care va fi ratificat de cabinetul Sf. Sinod, a fost dezvăluit după ce Tsipras a vorbit marți cu liderul spiritual al Greciei, Arhiepiscopul Ieronimus.

foto: youtube.com

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Scandal de spionaj în Marea Britanie. Trei bărbaţi, acuzaţi că au lucrat cu serviciile din...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare...
„Zeul Haosului” vine spre Pământ. NASA îl monitorizează cu atenție
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Ar putea veninul unei broaște să fie un nou antidepresiv?
×